Domnul era apărătorul supuşilor săi (comandantul oştilor, împărţitorul suprem de dreptate) şi cel spiritual al ţării, ca şi ctitor de lăcaşe pentru înălţarea de slujbe. Întocmai ca şi în cazul Banatului de Severin, profitând de scurta anarhie din Regatul Ungar, Mircea a preluat Amlaşul şi Făgăraşul în virtutea vechiului drept de moştenire de la Vladislav I. Sigismund de Luxemburg le-a lăsat sub stăpânirea vasalului său, deşi cu neîncredere până la bătălia de la Rovine. Mai mult, o interpolare ulterioară cronicii lui Ureche arată că în 1475 „aducând şi pre ai săi boieri şi oameni de cinste de au vorovit şi au tocmit, de au despărţit din Milcovul cel Mare, o parte de pârâu ce vine pre lângă Odobeşti şi trece de dă în apa Putnei şi până astăzi este hotarul ţării Moldovei şi al Ţării Româneşti acel pârâu ce se desparte din Milcovul cel Mare. ), Zürm (Severin), Behlo (Hârlău sau Bacău), Burlat (Bârlad) și altele neidentificate. Vlad Dracul mărturiseşte despre cetatea Giurgiu că „nici o piatră din acest castel nu e, care să nu fi costat pe tatăl meu [Mircea] un bolovan de sare”, ceea ce demonstrează cum singură vânzarea sării a fost de ajuns pentru ca acea cetate să fie ridicată[59]. Nicolae din Argeş. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia Veche),[26] relațiile dintre Ungaria și Țara Românească se înrăutățesc. Pictura murală însă este mai nouă, ea fiind restaurată complet la sfârşitul secolului al XVIII-lea. [51], Mircea pierde Dobrogea cel mai probabil după înfrângerea de la Nicopole (1396), însă o recuperează în 1404 cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg. Economia ţării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite şi taxe, prin emiterea de monedă în cantităţi suficiente şi cu valori potrivite, precum şi prin stimularea schimburilor comerciale cu ţările vecine cu care încheie tratate şi privilegii în acest sens. Pentru a-i atrage pe negustorii polonezi, domnitorul muntean le acordă la început scutire de vamă (cu excepţia celei din Târgovişte), urmând ca sumele cuvenite să fie plătite din visteria sa. În jurul casei lucrează câteva pizzerii, multe cafenele și restaurante, karaoke și cluburi de noapte. Grămăticii erau puțini, astfel că trebuiau să își urmeze domnul oriunde se ducea acesta, căci ei cunoșteau formulele juridice consacrate. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele[4]: Soţia lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează la schitul Brădet. Întâiul episcop catolic a fost italianul Nicolae Antonii. Chipul domnitorului a figurat şi pe stema judeţului Durostor, în perioada interbelică, ca simbol al stăpânirii sale pe acel teritoriu. p. 16). Aceasta arată că domnul era de fapt proprietarul superior al pământurilor. Înspre Moldova exista cetatea Crăciuna, înspre Ardeal cetatea Dâmboviței și cea de la Căpățâneni, iar pe Dunăre Licostomo, Dârstor, Giurgiu, Turnu, și Severin. Aceştia erau datori să execute munci grele ori speciale (scoaterea sării din mină etc.) [82] Dregătorii îl urmau pe voievod prin țară și îndeplineau funcția de consilieri și martori ai acestuia. Prima teorie avea ca argumente mai multe menţiuni istorice. După clădirea noii mănăstiri pe un teren mai larg, călugării și starețul s-au mutat aici, păstrând însă vechile privilegii, averi și moșii. Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga, o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot. Stolnicul se îngrijește de mesele domnești. Mircea cel Bătrân făcea atunci jurământului de omagiu, ceea ce în acele timpuri era de vasalitate: „Sub credința și jurământul nostru și al boierilor noștri, prestat de noi mai înainte, după cum se cuvine (sub fide et iuramento nostris et baronum nostrorum, per nos prius debite prestitis)”. Alături de aceste produse, în Ţara Românească se mai produceau cantităţi însemnate de vin şi fructe, livezile de nuci şi alţi pomi fiind des pomenit în actele de proprietate. Această lucrare a cunoscut o răspândire foarte largă, ajungând să fie copiată chiar și în Rusia, Serbia, Bulgaria sau Cehia. Din 1403 datează cel mai vechi sigiliu muntenesc păstrat care prezintă aşa numita „Nova plantatio”. În perioada următoare, cei doi vor participa — separat sau împreună — la şedinţele sinodului patriarhal. Ducaţii de tipul I au pe avers stema dinastică a domnitorului, iar pe revers un coif pe care se află acvila valahă. De asemenea, tot din aceeași perioadă a mai supraviețuit o Evanghelie copiată de călugărul Nicodim de la Tismana pe pergament, un Hexæmeron al lui Ioan Exarhul, o Evanghelie din secolul al XII-lea care a aparținut mitropolitului Antim Critopol, și un Tetraevanghel din 1404-1405, împodobit cu miniaturi de către Nicodim de la Tismana. Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reuşit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianţă îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două ţări. [115][116], Moneda comemorativă de circulație, cu valoarea nominală de 50 bani „Mircea cel Bătrân”, Mircea cel Bătrân. Prima teorie avea ca argumente mai multe mențiuni istorice. În lumina acestei corecturi, istoricul precizează că în acele vremuri vămile se plăteau mai ales în târguri. Despre cultura din vremea lui Mircea cel Bătrân se ştie prea puţin, în mare parte datorită faptului că nu s-au păstrat vechile manuscrise de la mănăstirile Cozia, Tismana, Cotmeana şi Snagov. Pe monedele emise în această perioadă acvila cruciată este plasată pe post de cimier, deasupra unui coif care timbrează stema dinastică a lui Mircea. Sfetnicii domnești dețineau cele mai importante poziții în administrație. În acest caz, trebuia plătită către domnie o sumă care ajungea chiar până la jumătatea valorii moșiei vândute. pentru toate aceste probleme Panaitescu, p. 112 și urm. Alți urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu Praznaglava (d. 1427), Alexandru Aldea (d. 1436) și Vlad Dracul (d. 1447), acesta din urmă fiind tatăl lui Vlad Țepeș. Orașele aveau o autonomie pronunțată: domnul era stăpânul moșiei pe care se aflau acestea, însă contra unei dări speciale acorda libertatea organizării de iarmaroace, de cultivare a pământului etc. De această dată domnul are dreptul de a cumpăra primul chiar și de la negustorii care sunt doar în trecere prin Târgoviște, vama din acest oraș este precizată (tricesima, adică una din treizeci), sunt menționate mărfurile aduse și se interzice exportul argintului. Vămile erau percepute în târguri (de târg sau de trecere), la vadurile Dunării, la munte (numite și de plai), și la graniță. În lumina ultimelor cercetări, nu mai poate fi vorba despre o identitate între acest port și Chilia, ci despre o așezare individuală, aflată în preajma Vâlcovului și a Peripravei. A fost pomenită și în 1640, de către misionarul BakÅ¡ič. Voievodul muntean a fost evocat de-a lungul vremii în literatură (Grigore Alexandrescu - „Umbra lui Mircea. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viață. Datorită implicării sale în politica de independenţă a ţărilor sud-dunărene, Mircea a intrat în atenţia sultanului Baiazid. Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae Alexandru[13]. Acesta din urmă trebuia să acorde permisiunea sa pentru a putea fi înființată o nouă moară. O categorie aparte a proprietarilor de pământ erau mănăstirile. Ca urmare a acordului din 1396 dintre Ungaria și Patriarhie, pe fondul unei relaxări confesionale și a unei creșteri a pericolului otoman, mitropolitul de Argeș primește titlul de „exarh al plaiurilor”, urmând a păstori și ținuturile românești de peste munți. Paralel cu producţia internă de cereale (grâu, mei, ovăz, orz) şi legume, care erau pentru consumul intern sau mergeau la export peste Dunăre, Ţara Românească importa din Ardeal importante cantităţi din aceste produse. După clădirea noii mănăstiri pe un teren mai larg, călugării şi stareţul s-au mutat aici, păstrând însă vechile privilegii, averi şi moşii. De asemenea, în 1482, potrivit cronicarului Ureche, pe 10 martie voievodul Ștefan cel Mare a luat cetatea Crăciunei, cu ținutul tot, din mâinile muntenilor, alipindu-le Moldovei. Carol I, nr. Acest lucru se va schimba peste veacuri, când la cârma ţării vor ajunge şi boieri ori vlăstare înstărite. Aceste legături între comunităţile ortodoxe balcanice au permis importante schimburi culturale şi bisericeşti. Moneda Țării Românești era ducatul de argint. Alte taxe mai erau dijma de produse (a oilor, a porcilor, a găleţilor de grâne, a vinului, din ceară şi miere, a coşurilor de fructe, a laptelui şi a peştelui, a fânului etc.). În continuare prezintă câteva documente moldovenești care indicau stăpânirea moldovenească în acele ținuturi încă din vremea lui Alexandru cel Bun. Figurile reprezentate pe vasele de ceramică sunt diverse: oameni, animale, etc. Ultimul indică următoarele hotare: muntele Berch, Apoldul de Sus, râul Hepsich zis Virdupatec, râul Amlaș, Firthysdorf (dispărut), râul Wecherd, Saporcha (Topârcea), muntele Nykusberg sau Mikloshege, Chirna voda, satul Feketeviz (Săcel), apa Chirvod Olachorum, râul Kisyrval, semita Olachorum, șanțul boilor zis Tysgrad, râul Bidenbach și satul Varalya (Orlat). El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.[20][21]. În timpul lui Mircea, în documente sunt pomenite minim șase și maxim unsprezece dregătorii, apărute cu preponderență sub influență bulgară. În relaţiile externe, domnul reprezenta ţara faţă de suveranii străini. Alte mănăstiri din Ţara Românească ce fiinţau în vremea lui Mircea erau cele ale stareţului Nicodim, Vodiţa şi Tismana, mai apoi Cotmeana în judeţul Argeş, ridicată de Mircea în 1389, Snagov, atestată în 1408 — însă cea veche, nu cea care se mai vede şi astăzi şi care a fost ridicată de Neagoe Basarab — Glavacioc, care fusese dăruită cu două sate în Teleorman şi Strugalea, neidentificată încă în teren, ctitorie a boierilor Baldovin logofătul, jupân Şerban, Radul al lui Stan şi jupân Gal. „Întâlnirea dintre Sigismund și Mircea - a presupus P. P. Panaitescu- trebuie să fi fost în legătură și cu instalarea comitelui florentin în Banat și întărirea Orșovei la marginea Țării Românești”. În vremea lui Mircea, cavalerii români sunt pomeniţi cu ocazia unui turnir în Ungaria, la Buda (1412). Cea mai importantă ocnă era cea de la Ocnele Mari, lângă Vâlcea. Țara Românească întreținea schimburi comerciale și cu țările de peste Dunăre, precum și cu statele italiene (mai ales Genova și Veneția), ale căror negustori își ancorau vasele în portul Licostomo. Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana şi pe Mircea, cu doamna Calinichia. Dobrogea va fi pierdută din nou de către Ţara Românească în 1420, la doi ani după moartea lui Mircea, reintrând de câteva ori, temporar, în componenţa Ţării Româneşti până în 1428[46]. [5], Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov; Staico dăruiește mănăstirii satul Ciulinița de pe Buzău.[6]. În cronici mai sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić) şi încă o fată (căsătorită cu sultanul Musa Celebi) al cărei nume nu se cunoaşte. [81] Titlul nu cuprinde însă și realitățile politice ale epocii, fiindcă Mircea nu stăpânește ca un autocrat absolut, ci ca un domnitor respectat, care ține seama de datini în deciziile sale, luate cu ajutorul boierilor din sfat. Aceasta cuprinde caracterele arhitectonice ale şcolii sârbeşti din Valea Moravei şi păstrează în bună parte vechile sculpturi ornamentale. După bătălia de la Rovine, convingându-se că poate lăsa cu încredere feudele ardelene şi Banatul de Severin sub cârmuirea lui Mircea, Sigismund suspendă funcţia de ban de Severin. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron. Costin C. Kiriţescu consideră că în timpul lui Mircea au fost bătute şi monede mărunte de bronz pentru a circula în Dobrogea[55]. Întocmai ca și în cazul Banatului de Severin, profitând de scurta anarhie din Regatul Ungar, Mircea a preluat Amlașul și Făgărașul în virtutea vechiului drept de moștenire de la Vladislav I. Sigismund de Luxemburg le-a lăsat sub stăpânirea vasalului său, deși cu neîncredere până la bătălia de la Rovine. [75] În 1409 Mircea acordă un nou privilegiu[76] prin care condițiile se schimbă întrucâtva.